Injecția intradermică reprezintă administrarea de soluții medicamentoase în derm cu ajutorul unui ac care traversează zone lipsite de foliculi piloși.Scop

  • Explorator: reacții la tuberculină, IDR Casoni (chist hidatic), diverși alergeni
  • Terapeutic: anestezie locala, desensibilizări

Locuri de elecție

  • Cele lipsite de foliculi piloși, în special fața anterioară a antebrațului sau orice loc care necesită anestezie locală
  • Resorbția este foarte lentă

Materiale necesare

  • Tavița renala
  • Tampoane sterile și alcool
  • Manuși de unica folosință
  • Seringă sterilă
  • Substanța de injectat
  • Ser dizolvant
  • Ac steril pentru injectare (27 G)
  • Ac pentru încarcarea subsțantei în seringa
  • Plasturi

Pregatirea pacientului

  • Se explica tehnica și necesitatea acesteia
  • Se obține consimțămantul acestuia și colaborarea
  • Se poziționează pacientul cât mai comod, în funcție de zona unde va fi injectat
  • Se asigură intimitatea

Tehnica

  • Pentru anestezie se alege orice zonă pentru care e necesară anestezia
  • Se antiseptizează tegumentul prin mișcări circulare din interior spre exterior
  • Asistenta se spală pe mâini și îmbracă mânușile de unică folosință
  • Incarcă substanța de injectat în seringă, pregătind-o pentru administrare
  • Se montează acul pentru injectarea substanței în derm
  • Se aleg zone fără foliculi piloși, de regulă fața anterioară a brațului
  • Seringa se ține cu mana dreaptă între police, index si degetul mediu și se introduce într-un unghi de 10-15 grade.
  • Se patrunde în grosimea dermului cu bizoul acului îndreptat în sus și se injectează substanța cu policele mâinii drepte
  • Se observa la locul de injectare formarea unei papule, cu aspect de coajă de portocală cu diametrul de 5-6 mm si inaltime de 1-2 mm
  • Se retrage acul brusc
  • Nu se tamponează cu alcool!
  • Pentru testarea la tuberculina nu se dezinfectează cu alcool.

Îngrijirea ulterioară

  • Se informeaza pacientul sa nu se spele pe acea zonă și să nu o comprime

Accidente / incidente

  • Revarsarea soluției la suprafața pielii deoarece s-a intrat cu bizoul in direcție gresită
  • Lipsa formării papulei dacă soluția  se duce sub derm pentru ca s-a introdus prea profund
  • Lipotimie
  • Stare de șoc si reacție alergică generalizată din cauza substanței injectate. În caz de soc anafilatic se intervine cu hemisuccinat de hidrocortizon.
  • Atingerea unui vas sanguin. În acest caz va aparea sânge pe seringă la aspirație
  • Înțeparea unui nerv. În acest caz pacientul va resimți durere vie si intensă
  • Ruperea acului în cazuri rare
  • Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie si antisepsie.

 

 

Bibliografie
paginadenursing.ro
Chinese (Simplified)EnglishRomanianTurkish